Politica

Dîncu: În această primăvară probabil vom avea un grup de luptă NATO în România

18 febbraio
550
2mil

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a declarat, joi, la Digi24, că, cel mai probabil, în primăvară va fi înfiinţat grupul de luptă al NATO în România.

„Ceea ce am discutat aici este ceea ce foarte bine a numit secretarul general al NATO – dubla cale – continuarea negocierilor, încercarea prin comunicare și dialog să ieșim din această situație de conflict, dar, pe de altă parte, a încerca să construim o bază pe flancul estic pentru descurajarea acțiunilor agresive ale Rusiei. Toți colegii au vorbit despre aceste măsuri contradictorii care la un moment dat nu ne pun în situația de a putea lua o decizie sigură. Pe de o parte, se simulează o retragere, pe de altă parte apar acțiuni agresive. Ceea ce este important este că s-a răspuns la scrisoarea NATO, urmează să se analizeze situația și asta înseamnă că ne aflăm cumva pe un drum al negocierii, că nu s-a părăsit acest drum.

Faceți testul pentru a afla cum Ionela, în vârstă de 35 de ani, a pierdut 34,5 kg în doar 7 săptămâni fără activitate fizică și restricții alimentare
22 feb
236
1mil

Am făcut un pas înainte la acest forum al NATO discutând cu aliaţii mai mult, discutând pentru sprijinul formal de care avem nevoie pentru a realiza acest «battle group» în România. Sigur că mai sunt aspecte formale, avem şi nişte termene. Noi am terminat pregătirile pentru asta, aşa cum ministerul a anunţat, deci suntem în aşteptare şi suntem pregătiţi pentru acest grup. Sunt unele detalii de factură formală care trebuie rezolvate, continuăm şi pe linie bilaterală să obţinem sprijin din partea aliaţilor, dar şi aici suntem pe drumul cel bun. În această primăvară - avem câteva termene, să vedem cum se vor respecta, nu sunt sigure - dar în această primăvară vom avea acest «battle group», asta este speranţa noastră, şi o forţă multinaţională care se alătură Franţei în acest statut de naţiune-cadru”, a afirmat ministrul Apărării, Vasile Dîncu.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a menţionat intenţia de formare a unui grup de luptă în România în conferinţele de presă pe care le-a susţinut miercuri şi joi. „Miniştrii au decis să dezvolte opţiuni pentru a întări şi mai mult apărarea şi descurajarea NATO, inclusiv să ia în considerare înfiinţarea de noi grupuri de luptă ale NATO în centrul, estul şi sud-estul Europei”, le-a spus secretarul general al NATO jurnaliştilor după încheierea reuniunii miniştrilor apărării din ţările aliate, la Bruxelles. „Comandanţii noştri militari vor stabili acum detaliile şi vor raporta în termen de săptămâni”, a adăugat el. Grupuri noi de luptă, dacă vor fi aprobate, vor fi desfăşurate în România şi în regiunea Mării Negre, a precizat Stoltenberg în cadrul conferinţei de presă de miercuri.

Asta arde grăsime! Vei pierde 17 kg în 4 săptămâni
22 feb
190
950mille

👉 Raccomandate
Tutte le notizie