Proiecte speciale

Ce impact ar avea sancțiunile asupra băncilor de stat din Rusia și de ce s-ar putea să nu fie destul pentru a preveni invazia Ucrainei

18 februarie
913
4milion

Pentru membrii NATO, cea mai eficientă măsură împotriva acțiunilor agresive ale Moscovei ar fi sancțiunile impuse de Statele Unite împotriva băncilor de stat din Rusia, potrivit mai multor directori și bancheri ruși și a unor foști oficiali americani, informează Reuters. Dar, în condițiile în care rezervele de valută ale Rusiei sunt mai abundente decât au fost vreodată, impactul sancțiunilor ar putea să nu fie îndeajuns pentru a descuraja o invazie rusească în Ucraina. Statele Unite au avertizat asupra faptului că Rusia ar putea să invadeze Ucraina începând chiar din această săptămână. Moscova infirmă orice astfel de plan, dar spune că Occidentul trebuie să ia în serios îngrijorările Rusiei legate de expansiunea alianței NATO.

Washingtonul și aliații din Europa finalizează în aceste zile un pachet extins de sancțiuni pe care îl vor aplica Rusiei dacă Moscova pornește ofensiva împotriva Ucrainei, potrivit oficialilor europeni și americani. Pachetul de sancțiuni americane ar mări lista de produse care sunt deja interzise pentru exportul în Rusia: noua listă va include toate bunurile care conțin tehnologie sau componente americane. De asemenea, ar urma ca încă și mai mulți miliardari ruși să fie ținta noilor sancțiuni. Experții în domeniu spun însă că, mai mult decât orice alte sancțiuni, acțiunile agresive împotriva băncilor rusești de stat ar afecta cel mai mult economia țării. „Sancțiunile bancare reprezintă măsura cea mai impactantă pe care SUA le poate aplica pe termen scurt”, a spus Brian O'Toole, un fost consilier de top care a lucrat în cadrul Trezoreriei Statelor Unite – departamentul care gândește și gestionează implementarea sancțiunilor.

Întinerirea feței cu 11 ani! În 2 săptămâni, ridurile s-au netezit vizibil
06 sept.
18
90mie

Rezervele de valută ale Rusiei - un scut împotriva sancțiunilor Sancțiunile propuse împotriva băncilor din Rusia le-ar tăia accesul la tranzacțiile în dolari americani, ceea ce va îngheța orice active sau pasive în dolari deținute de bănci din țară și din străinătate. Ministrul de finanțe din Rusia, Anton Siluanov, a spus miercuri că sancțiunile împotriva băncilor rusești ar fi „neplăcute” și vor spori volatilitatea, dar că statul se va asigura că toate depozitele din bănci și tranzacțiile, inclusiv cele făcute cu monede străine, sunt asigurate. Rezervele abundente de valută, care însumează acum 635 de miliarde de dolari, vor ajuta la protejarea economiei împotriva potențialelor efecte negative, potrivit lui Siluanov. Întrebat despre posibilitatea impunerii de sancțiuni asupra băncilor rusești, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat pentru Reuters că Rusia se „pregătește pentru acțiuni imprevizibile” din partea SUA „acoperindu-se împotriva tuturor riscurilor”. „Am putea avea impresia că tot acest zgomot de informații și aserțiuni despre atacul iminent al Rusiei asupra Ucrainei sunt făcute pentru a izola Rusia și mai mult și pentru a crea un motiv pentru impunerea de noi sancțiuni”, a spus Peskov. „De aceea, se vorbește despre aceste sancțiuni infernale”.

Panica bancară provocată de impunerea sancțiunilor ar putea zădărnici planurile Rusiei Un economist al Institutului de Finanțe Internaționale de la Washington a spus că în ciuda faptului că Rusia are destule rezerve, eventualele măsuri „ar putea provoca o panică bancară ce va avea cu siguranță un impact puternic asupra sistemului financiar domestic. Va crește riscul instabilității financiare.” Sancțiunile americane sunt mult mai puternice decât oricare altele deoarece Casa Albă poate impune sancțiuni secundare împotrvia oricărei bănci străine care continuă să aibă de-a face cu aceste instituții, a spus O'Toole. Casa Albă nu a comentat pe tema sancțiunilor secundare. Atât acțiunile gigantului bancar Sberbank, cât și ale rivalului mai mic, VTB, au scăzut săptămâna aceasta odată ce a fost anunțată posibilitatea impunerii de sancțiuni, cu toate că și-au mai revenit puțin după ce Rusia a spus marți că și-a retras o parte din trupele staționate lângă granița cu Ucraina. Sberbank deține aproape jumătate din depozitele bancare de 21 de trilioane de ruble ale Rusiei. Împreună cu creditorii VTB, Gazprombank și Banca Agricolă Rusă, dețin aproape 60% din activele bancare ale națiunii. Căderea Sberbank-ului din cauza sancțiunilor va avea „consecințe uriașe”, potrivit lui O'Toole.

O femeie de 64 de ani, cu fața unui copil, iată secretul ei
06 sept.
822
4milion

Rusia, mai puțin vulnerabilă financiar decât după anexarea Crimeei Cu toate acestea, Rusia se află într-o poziție destul de bună pentru a face față sancțiunilor americane, potrivit lui Chris Weafer, director al MacroAdvisory, o firmă de consultanță din Moscova. Rusia este ajutată de rezervele consistente de bani lichizi, prețul ridicat al petrolului și un raportul scăzut datorie – PIB de numai 18% în 2021. Din punct de vedere financiar, Rusia este mult mai puțin vulnerabilă acum decât era în timpul invaziei Georgiei în 2008 și la începutul conflictului din estul Ucrainei, scrie și Sky News. Rezervele băncii centrale sunt cu 70% mai mari față de perioada de după anexarea Crimeei. Oficialii ruși s-au concentrat cel mai mult asupra amenințărilor cu privire la excluderea Rusiei din sistemul financiar SWIFT în caz de război. Între timp, oficialii americani și europeni au spus că această măsură nu mai este luată în considerare din cauza îngrijorărilor creditorilor europeni cu privire la împrumuturile în valoare de miliarde de dolari pe care Rusia nu le va mai onora. Directorul executiv al Sberbank, German Gref, a respins posibilitatea ca Moscova să nu poată coverti rublele în dolari spunând că așa o măsură ar fi „imposibil de implementat”. Doi bancheri importanți din Rusia au spus pentru Reuters că se așteaptă ca băncile ce vor fi sancționate să scape de o bună parte din impactul negativ al măsurilor prin convertirea dolarilor în euro. Americanii au spus că orice tranzacție cu dolari trebuie să fie aprobată în ultimă instanță de o bancă americană pentru a-i putea converti la o altă monedă.

Colacul de salvare a economiei rusești în fața sancțiunilor: Afacerile cu China Vicepreședintele Uniunii Industriașilor și a Antreprenorilor, un grup influent de lobby pentru afaceri din Rusia, a spus că Banca Centrală a Rusiei a lucrat la un program de conturi corepondente cu China prin care ar putea converti banii lichizi și care ar slăbi impactul sancțiunilor. „Totul ar fi foarte dificil, dar nu se va prăbuși”, a mai spus vicepreședintele grupului de lobby. Serghei Aleksașenko, un fost director rus al băncii centrale care trăiește acum în exil în Statele Unite, este de părere că amenințările cu sancțiuni ale Occidentului nu sunt decât un nou episod al războiului virtual sau informatic dintre Rusia și Vest. În această confruntare, „arma lui Putin sunt tancurile, iar arma Occidentului sunt sancțiunile. Totul face parte dintr-un mare joc [politic]”, a spus Aleksașenko. Unul dintre miliardarii de top ai Rusiei a declarat pentru Reuters că toate aceste manevre politice dintre Moscova și Washington s-ar putea solda cu un conflict armat și cu represalii economice. „Toată lumea a jucat un joc virtual. Dar, aceste evenimente virtuale pot deveni fapte reale”, a spus miliardarul rus. „Sancțiunile vor duce la consecințe economice serioase.”

Am peste 47 de ani! Nimeni nu crede și în zadar! Întinerire instantanee a feței.
06 sept.
342
1milion

Moscova, pregătită să redirecționeze livrările de gaze și petrol din Europa spre Asia Ministrul de finanțe Anton Siluanov a spus miercuri că Rusia este pregătită să redirecționeze livrările de combustibili către alte piețe dacă noile sancțiuni occidentale vor lua la țintă sectorul energiei, scrie Reuters. Siluanov nu a menționat cum va devia Moscova exporturile. Europa primește 46% din combustibilii solizi, precum cărbunii, 26% din petrolul nerafinat și 38% din gazele naturale din Rusia, potrivit estimărilor cercetătorilor de la Moody's, care punctează faptul că orice limitare a aprovizionării cu gaze ar duce la o inflație și prețuri mai mari. Opțiunile de redirecționare a livrărilor de gaze rusești sunt limitate, având în vedere că sistemul de conducte care alimentează Europa nu este conectat la gazoductele ce servesc piața din Asia. Dar, specialiștii spun că Moscova ar avea o mai mare flexibilitate când vine vorba de exporturile cu petrol deoarece jumătate din ele – aproape 2 milioane de barili pe zi – sunt livrate Europei pe calea apei. Rusia s-a angajat luna aceasta să vândă Chinei încă 10 miliarde de metri cubi de gaz anual, ceea ce reprezintă 5% din totalul exporturilor către Europa. China cumpără 1,5 milioane de barili de petrol pe zi din Rusia, adică 1/5 din toate exporturile cu petrol ale Rusiei. Petrolul este livrat atât prin conducte, cât și prin porturile navale și vor fi mărite în curând cu încă 200.000 de barili pe zi.

Reacția Occidentului în fața acțiunilor agresive ale Rusiei - sub semnul întrebării Discuțiile în desfășurare, atât cele transatlantice, cât și cele între statele europene, sugerează faptul că realitatea este mult mai complicată decât o arată declarațiile americanilor care promit consecințe „rapide”, „severe” și „unite” din partea Washingtonului și a aliaților săi, scrie Politico. Cu toate că președintele american Joe Biden a spus meircuri că Occidentul este „unit” și „gata să răspundă în mod decisiv” pentru a pedepsi o invazie a Rusiei, în culise, oficialii europeni și americani se chinuie să cadă de acord asupra sancțiunilor cu care vor lovi Moscova.

Cum se elimină papiloamele în mod natural (3 zile)
19 aug.
960

👉 Recomandăm
Toate știrile