Politică

Motivul pentru care judecătorii Curţii de Apel i-au dublat pedeapsa lu

13 mai
897
4milion

Sorin Oprescu a fost acuzat de trei infracțiuni: luare de mită, constituire de grup infracțional organizat și abuz în serviciu. Obiectul flagrantului din 2015 a fost suma de 25.000 de euro, primită de Sorin Oprescu din partea unui fost director de la Administrația Cimitirelor.

Judecătorii Curții de Apel l-au condamnat definitiv pe Sorin Oprescu la 10 ani și 8 luni de închisoare, o pedeapsă dublă față de cea din prima instanță, după ce a fost aplicată forma agravantă a infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.

Întinerirea feței cu 11 ani! În 2 săptămâni, ridurile s-au netezit vizibil
06 sept.
837
4milion

Inițial, în 2019, Sorin Oprescu a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la 5 ani şi 4 luni de închisoare cu executare. Decizia a fost atacată atât de Sorin Oprescu, cât și de DNA. Sorin Oprescu a cerut achitarea, iar procurorii anti-corupție au cerut o pedeapsă mai mare.

O femeie de 64 de ani, cu fața unui copil, iată secretul ei
06 sept.
613
3milion

Dosarul a ajuns la Curtea de Apel București, unde procesul a început în iulie 2019. Citeşte întreaga ştire: Motivul pentru care judecătorii Curţii de Apel i-au dublat pedeapsa lui Sorin Oprescu

În luna ianuarie 2022, judecătorii Curții de Apel București au schimbat încadrarea juridică în cazul lui Sorin Oprescu, urmând ca acesta să fie judecat pentru „infracţiunea de constituire de grup infracţional organizat, în variantă agravată”, ceea ce a dus la o pedeapsă dublă.

Am peste 47 de ani! Nimeni nu crede și în zadar! Întinerire instantanee a feței.
06 sept.
678
3milion

La ultimul termen al procesului, procurorul de şedinţă al DNA a cerut, potrivit G4media.ro, ca pedeapsa pe care o va primi Sorin Oprescu să fie orientată spre limita maximă, de 15 ani de detenţie, „ţinând cont că inculpatul este acuzat de fapte grave de corupţie, a fost primar general, senator şi candidat la Preşedinţia României”.

👉 Recomandăm
Toate știrile