Sănătate

null

24 octombrie
771
3milion

Șase oameni au ajuns la spital în stare gravă, după ce s-ar fi intoxicat cu ciuperci la Mănăstirea Horezu din județul Vâlcea. Incidentul a avut loc noaptea trecută.

Câteva echipaje de urgență au fost trimise la mănăstire după ce mai multe persoane au anunțat că se simt rău. Toate aceste persoane mâncaseră același fel de mâncare la mănăstire - o tocăniță cu ciuperci, iar suspiciunea este că aceste ciuperci nu erau comestibile. Cel puțin așa susțin cei care au făcut primele verificări la fața locului. Au fost și incidente: inițial, măicuțele nu au lăsat angajații de la Ambulanță să intre cu mașinile în curtea mănăstirii, dar în cele din urmă echipajele de la Ambulanță și SMURD au preluat șase persoane care au fost transportate la Spitalul din Râmnicu-Vâlcea. Este vorba despre turiști cazați acolo, dar și de măicuțe. Aceste persoane se află în continuare în spital și sunt în stare foarte gravă. Direcția de Sănătate Publică Vâlcea a dispus o anchetă pentru a stabili cu exactitate ce a produs această toxiinfecție alimentară. La rândul său, polițiștii s-au autosesizat și au deschis o investigație in rem pentru vătămare corporală din culpă.

Bărbați, nu aveți nevoie de Viagra dacă o faceți o dată
19 aug.
320
1milion
Author: null Source Link

👉 Recomandăm
Toate știrile