Show business

A murit unul dintre fondatorii trupei Compact

27 iulie
951
4milion

Unul dintre membrii fondatori ai formaţiei Compact, Leluţ Vasilescu, a murit, au anunțat vineri colegii din trupă. „Colegi de 40 de ani, am locuit 20 de ani în aceeaşi cameră, am cântat mii de spectacole împreună... acum simt un gol în suflet, dar sunt liniştit că a plecat într-o lume mai bună. Dragul meu prieten Leluț Vasilescu, drum bun!”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Compact B. De asemenea, primarul municipiului Câmpia Turzii, al cărui cetăţean de onoare a fost Vasilescu, a transmis un mesaj de condoleanţe.

„Am aflat cu profundă tristeţe despre trecerea la cele veşnice a unui om extraordinar şi un muzician desăvârşit, prietenul meu, Leluţ Vasilescu. Membru fondator al trupei Compact, Leluţ Vasilescu a avut o carieră de succes şi o viaţă frumoasă de familie. În urma lui, rămân frumoasele melodii pe care generaţii întregi le-au fredonat şi de care ne vom bucura, cu nostalgie, în continuare! Cetăţean de onoare al Municipiului Câmpia Turzii, Leluţ Vasilescu a promovat, cu drag şi mândrie, oraşul în care s-a născut, iar pentru el, Câmpia Turzii era, mereu, locul unde revenea cu drag de fiecare dată”, se arată în mesajul primarului Dorin Lojigan, potrivit Agerpres.

O modalitate simplă de a crește potența în 2 minute. Secretul!
21 feb.
594
2milion

👉 Recomandăm
Toate știrile