Show business

Vestea dimineții despre Elena Merișoreanu! S-a aflat adevărul despre mare artistă de muzică populară

24 ianuarie
950
4milion

Elena Merișoreanu a trăit o poveste de dragoste secretă! Artista de muzică populară a recunosc totul abia acum, la onorabila vârstă de 75 de ani. Iată de cine a fost îndrăgostită vedeta.

Gheorghe Turda a fost îndrăgostit în trecut de Elena Merișoreanu

În cadrul unui interviu de excepție, Gheorghe Turda și-a deschis sufletul și a vorbit despre femeile de care a fost îndrăgostit în trecut. Printre cele care i-au furat inima se află și Elena Merișoreanu. În perioada în care era student la Conservator în Cluj, Gheorghe Turda a adorat-o pe Elena Merișoreanu. Pentru el, ea era femeia perfectă din toate punctele de vedere.

Întinerirea feței cu 11 ani! În 2 săptămâni, ridurile s-au netezit vizibil
06 sept.
141
705mie

„Îmi plăcea mult de tot de ea, era femeia perfectă, din toate punctele de vedere, avea un păr superb, era ardeleancă, mă cucerise. Eu eram pe atunci student la Cluj, la Conservator, eram colegi la Rapsodia Română, ce amintiri frumoase avem din turneele din țară! A fost însă o iubire curată. Nu mi-am permis să îi cer ceva. Pe atunci, nu îndrăzneai să îi ceri ceva unei femei, înainte de nuntă.

Eram copil crescut la țară, cum era să afle mama că mi-am făcut alte plăceri, înainte de nuntă? Am avut cu Elena doar o prietenie curată, o dragoste curată. Am fost și la un pas de nuntă, adică eram pe punctul de a ne hotărî dacă ne luăm”, a mărturisit, luni, Gheorghe Turda în cadrul unui interviu acordat pentru Playtech.

Elena Merișoreanu și Gheorghe Turda au fost la un pas să se căsătorească

Potrivit sursei citate anterior, Elena Merișoreanu a recunoscut că a fost îndrăgostită de Gheorghe Turda în trecut, fiind aproape să își oficializeze dragostea prin sfânta taină a căsătoriei.

„Eram prieteni, da, am fost la un pas să ne și căsătorim, am fost colegă cu el, la Rapsodia Română. E un coleg extraordinar, am rămas în relații bune”, a spus vedeta.

O femeie de 64 de ani, cu fața unui copil, iată secretul ei
06 sept.
132
660mie

„De ce nu ne-am căsătorit? N-am devenit soți pentru că gusturile nu se discută. Poate că m-am ținut eu mai tare, am fost eu mai pretențios, 100%. Cu soțul ei am devenit însă prieteni, am fost colegi la Ministerul de Interne”, a explicat Gheorghe Turda.

În prezent, artista de muzică populară este căsătorită cu Viorel Croitoru, dar până s-au căsătorit, ea a mai avut două relații amoroase, una cu fratele Ionelei Prodan și alta cu un diplomat care era cu 15 ani mai mare decât ea.

„I-am povestit mamei și-mi zice: ”Auzi, tu ai plecat în București ca să te faci cântăreață. Ăsta vrea să te măriți cu el și să pleci în străinătate, că e diplomat și trebuia să fie însurat. Tu nu mai faci nimic cu cântatul! Pentru asta ai plecat tu de acasă?” A avut dreptate. Până la urmă pe el l-au trimis în Portugalia și s-a rupt treaba. Era cam bătrân, era cam cu 15 ani mai mare ca mine, dar era frumos”, a dezvăluit artista de muzică populară într-un podcast.

Elena Merișoreanu a mărturisit că secretul căsniciei sale a fost cumpătarea.

Am peste 47 de ani! Nimeni nu crede și în zadar! Întinerire instantanee a feței.
06 sept.
312
1milion

„Într-o căsnicie trebuie să fii foarte cumpătat. Nu sunt de acord cu bătaia sau cu ideea de a tolera lucruri care nu sunt decente într-o familie. Bărbatul nu este proprietatea nimănui, iar femeia nu este proprietatea bărbatului. Am avut și neplăceri, dar am trecut peste. Soțul meu nu m-a neglijat și a avut grijă de casă, de copii. Eu am plecat și o jumătate de an, pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, cântam afară, plecam prin turnee”, a dezvăluit vedeta, relatează sursa citată anterior.

Cum se elimină papiloamele în mod natural (3 zile)
19 aug.
285

👉 Recomandăm
Toate știrile