Sport

Israel, o țară blestemată: Dovada că a fost mereu victima urii și a agresiunilor teroriste ANALIZĂ

28 decembrie
983
4milion

Aflată pe punctul de a obține o mare performanță și anume calificarea la Euro 2024, naționala din „Țara Sfântă“ a fost lovită de consecințele războiului sângeros din Orientul Mijlociu. Și nu e prima dată când sportul-rege decontează o asemenea „notă de plată“.

La începutul lunii octombrie, naționala Israelului se afla într-o situație excelentă. Formația pregătită de Alon Hazan (56 de ani) visa cu ochii deschiși la o calificare, în premieră, la un Campionat European de fotbal.

Și era firesc să fie așa. După șase etape parcurse din preliminarii, Israel era la un punct de România, aflată pe 2 în grupa I, și la trei puncte de liderul Elveția. Dar cu un program avantajos! În primul rând, israelienii aveau partidele directe cu contracandidatele la calificare, Elveția și România, pe teren propriu. Conform țintarului, Israel – Elveția ar fi trebuit să se joace la Tel Aviv pe 12 octombrie, iar Israel – România la Ierusalim pe 18 noiembrie. La aceste confruntări se adăugau cele cu Kosovo și Andorra din deplasare. Așadar, la prima vedere, Israelul, având avantajul terenului propriu, plus două partide accesibile afară, ar fi putut spera la vreo 10-12 puncte în ultimele patru runde. Ceea ce ar fi garantat prezența la Euro 2024.

Întinerirea feței cu 11 ani! În 2 săptămâni, ridurile s-au netezit vizibil
06 sept.
744
3milion

Apoi însă, atacul terorist al grupării Hamas a aruncat Israelul în brațele unui război teribil! Și, odată cu el, visul israelian de calificare la Euro 2024 s-a transformat într-un coșmar. Pentru că, la ce pregătește UEFA pentru această reprezentativă, programul inițial al grupei, care avantaja naționala Israelului, devine unul sufocant pentru această formație!

Vor evolua în „exil“: Cipru sau Grecia

Cu dubla cu Elveția și Kosovo din luna octombrie amânată, Israel va avea un program infernal în noiembrie. Într-o primă fază, oficialii federației au sperat ca cele patru meciuri rămase să se joace în două perioade diferite: trei în noiembrie și unul în decembrie. Doar că negocierile cu UEFA în acest sens au eșuat. După cum a anunțat presa israeliană. E de așteptat ca forul de la Nyon să facă public noul program al Israelului chiar în acest weekend, mai precis vineri. Când se va lua o decizie oficială și în privința meciului abandonat de la Bruxelles, Belgia – Suedia (jocul a fost oprit la scorul de 1-1, la pauză), din cauza unui atac terorist.

O femeie de 64 de ani, cu fața unui copil, iată secretul ei
06 sept.
696
3milion

Revenind la situația Israelului, presa din această țară a aflat deja, pe surse, cum va arăta programul pentru trupa pregătită de Alon Hazan:

*12 noiembrie: Kosovo – Israel (Priștina)

*15 noiembrie: Israel – Elveția (Teren neutru)

*18 noiembrie: Israel – România (Teren neutru)

*21 noiembrie: Andorra – Israel (Andorra la Vella)

Din start, se pot remarca două probleme mari pentru israelieni. Faptul că sunt nevoiți să joace patru meciuri în decurs de zece zile, plus pierderea avantajului terenului propriu. Foarte probabil, dubla cu Elveția și România se va juca în Cipru sau în Grecia.

Ajung la meciul cu noi epuizați

Am peste 47 de ani! Nimeni nu crede și în zadar! Întinerire instantanee a feței.
06 sept.
560
2milion

Când te uiți pe programul care se prefigurează pentru israelieni, realizezi că naționala României va fi marea beneficiară a necazului care a lovit această țară și implicit echipa ei de fotbal. Pentru că israelienii vor ajunge la confruntarea cu noi epuizați, după dubla cu Kosovo și Elveția în decurs de patru zile. Prin comparație, duelul cu Israel va fi primul pentru România în luna noiembrie.

Așadar, putem spune, încă o dată, că planetele s-au aliniat parcă pentru noi, astfel încât să fim la Euro 2024! E ceva aproape fără precedent să pici, mai întâi, în cea mai slabă grupă preliminară, iar apoi să dai de două naționale rămase fără avantajul terenului propriu. Pentru că, până la iminentul exil al Israelului în Cipru sau în Grecia, am întâlnit naționala Belarusului la Budapesta. Iar asta ca urmare a sancțiunii UEFA dată împotriva acestei țări pentru susținerea războiului din Ucraina.

Mulți nu știu, dar Federația Israeliană de Fotbal a aparținut de AFC, între 1954 – 1974. Drept urmare, naționala a evoluat în Cupa Asiei de patru ori, prima dată în 1956, competiție pe care a și câștigat-o în 1964. Un deceniu mai târziu, după Jocurile Asiatice din 1974 găzduite de Iran – Israel a jucat finala turneului de fotbal, pierdută în fața gazdelor, scor 0-1 – federația israeliană a fost nevoită să se desprindă de AFC. Pentru că mai multe țări arabe, în frunte cu Kuweit, toate solidare cu Palestina, au anunțat că vor refuza să mai joace cu naționala Israelului.

Ajunsă într-o asemenea situație, federația isreliană a ajuns să-și trimită reprezentativele, fie în competițiile europene, fie în cele din Oceania. După o perioadă în care israelienii s-au mutat „cu cortul“ prin turneele de fotbal din diferite zone geografice, într-un final, începând din 1991, ei au fost primiți de UEFA. Doar că, din cauza nivelului fotbalistic foarte ridicat din Europa, Israel a ratat toate turneele finale, fie că vorbim despre cele Mondiale sau Europene. Iar acum, când prima reprezentativă avea, în sfârșit, șanse bune de calificare, izbucnirea războiului a complicat situația pentru elevii lui Alon Hazan.

Cum se elimină papiloamele în mod natural (3 zile)
19 aug.
426
2milion

72

e locul pe care îl ocupă Israel în ultimul clasament FIFA, sub țări precum Emirate, Irak sau Qatar. Prin comparație, România e pe 47.

Istoria unei naționale în mare suferință

Situația dificilă în care a ajuns naționala Israelului acum, în preliminariile Euro 2024, prelungește agonia fotbalistică a acesetei țări din cauza tensiunilor politice. În mod normal, reprezentativa isreliană ar fi trebuit să facă parte din Confederația Asiatică de Fotbal (AFC) și să evolueze în preliminariile și competițiile din această zonă. O asemenea situație ar fi oferit Israelului șanse mult mai mari de a prinde turneele finale de Cupa Mondială, de pildă. Unde naționala din „Țara Sfântă“ are o singură calificare, în 1970, la Mexic. La Campionatele Europene de fotbal, Israel n-a ajuns niciodată, deși participă în preliminarii, începând din 1996.

Asta vă va vindeca genunchii și articulațiile! Metodă naturală
19 aug.
923
4milion

Programul grupei până la finalul campaniei

*15 noiembrie: Israel – Elveția

*18 noiembrie: Belarus – Andorra, Elveția – Kosovo, Israel – România

*21 noiembrie: România – Elveția, Andorra – Israel, Kosovo - Belarus

*Meciul Kosovo – Israel urmează să fie reprogramat de UEFA.

2. Elveția 7 4 3 0 20-8 15

3. Israel 6 3 2 1 7-7 11

4. Kosovo 7 1 4 2 8-8 7

5. Belarus 8 1 3 4 7-14 6

6. Andorra 8 0 2 6 3-17 2

*Primele două clasate vor merge la Euro 2024.

Dacă aveți prostatită sau alergați frecvent la baie citiți urgent
19 aug.
195
975mie

Preliminarii Euro 2024, grupa I

1. România 8 4 4 0 13-4 16

👉 Recomandăm
Toate știrile