Sport

Ianis Hagi, distrus de fanii lui Alaves, după meciul cu Real. Zero, catastrofă, dezastru. „Ușa și la revedere!”

26 februarie
222
1milion

Ianis Hagi e criticat dur de fanii lui Alaves, după ce a jucat 35 de minute contra lui Real Madrid (0-1). Introdus în teren la câteva minute după eliminarea ”galacticului” Nacho, românul e acuzat că a stricat toate fazele în care a fost implicat.

Aventura lui Ianis Hagi la Alaves nu pare a avea un final fericit. Mijlocașul nu convinge, iar suporterii basci cer să fie trimis de urgență înapoi la clubul de la care a fost împrumutat, Glasgow Rangers. Aceștia au răbufnit după prestația românului în meciul pierdut în minutele de prelungire cu Real Madrid, asta după ce formația lor favorită a evoluat din minutul 54 în superioritate numerică.

Trimis în teren de antrenorul Luis Garcia în minutul 59, Ianis Hagi a încurcat jocul lui Alaves. Deși a căutat să se implice în permanență, internaționalul nostru a pierdut aproape toate mingile. A atins balonul doar de 9 ori, a reușit un dribling și a câștigat un duel la nivelul gazonului, însă doar două dintre cele 5 pase încercate de el și-au găsit ținta. A mai avut o centrare care a ajuns în tribună.

Întinerirea feței cu 11 ani! În 2 săptămâni, ridurile s-au netezit vizibil
06 sept.
755
3milion

Fanii l-au distrus pe Ianis, pe rețelele de socializare

„Meciul era echilibrat când pe teren a intrat o calamitate, un zero precum Ianis Hagi. Despre el se spune numai că este «fiul lui...». A ratat multe pase simple, a trimis o centrare în înaltul tribunelor”, a scris un fan al lui Deportivo.

„Îmi pare foarte rău pentru Ianis Hagi, dar nu înțeleg de unde vine. Ușa și la revedere, la Deportivo Alaves nu poți permite cuiva să nu alerge pentru a se apăra”.

„Ianis Hagi este fotbalist datorită numelui de familie, nu? Ce nătâng!”.

„Hagi n-ar trebui să mai intre în vestiar”

„Opriți acum împrumutul lui Hagi. Ce slab este, cu nimic mai bun decât Alex Balboa (n.r. - jucător cedat de Alaves la Huesca)”

„Hagi, un dezastru”

De când a ajuns la Alaves, Ianis a jucat 15 meciuri și a înscris două goluri, ambele în Cupa Spaniei contra unei echipe de liga a șaptea. Cu victoria de aseară, Real Madrid a urcat pe prima poziție în LaLiga, la egalitate cu Girona.

O femeie de 64 de ani, cu fața unui copil, iată secretul ei
06 sept.
641

👉 Recomandăm
Toate știrile