Politică

Cum arată lista PSD-PNL pentru europarlamentare. Numele cu care intra liderii în ședințe pentru validare

10 aprilie
921
4milion

PSD și PNL și-au conturat propriile liste de oameni care să prindă locurile considerate eligibile la europarlamentare, urmând a le valida și a le pune cap la cap, pentru o singură listă comună, fiind avute în vedere nu mai puțin de 18 mandate.

Cu doar câteva ore înainte de Consiliul Politic Național de la PSD și Biroul Politic Național de la PNL, în cele două partide s-au cam aranjat lucrurile. La PSD, imediat a fost găsit un loc pentru Gabriela Firea, susțin surse social-democrate, în timp ce la liberali ieri după-amiază a fost ședință unde a crescut temperatura, în condițiile în care mai mulți politicieni ar fi vrut locuri eligibile, dar până la urmă fruntașii liberali de pe listă vor fi Rareș Bogdan, Dan Motreanu, Daniel Buda, Adina Vălean, Siegfried Mureșan, Mircea Hava și Gheorghe Falcă. În cazul ultimului s-ar putea să existe o schimbare cu un alt nume.

În urma contopirii celor două liste, modul de împărțire a locurilor ar fi următorul:

Asta vă va vindeca genunchii și articulațiile! Metodă naturală
19 aug.
340
1milion

Primul loc, Ramona Chiriac (independentă), pe doi Mihai Tudose, pe trei va fi Rareș Bogdan, iar pe patru Gabriela Firea. Dan Motreanu (PNL) este pe cinci, Claudiu Manda ajunge pe șase (fiind inițial pe 4), iar Daniel Buda pe locul șapte. Ultimii trei din primii zece sunt Vasile Dîncu (locul opt), Adina Vălean (locul nouă) și Victor Negrescu (locul zece).

Siegfried Mureșan, de la PNL, va fi pe locul 11 sau 12, în timp ce social-democratul Dragoș Benea ar putea face rocadă cu Mureșan. Pe 13 este Dan Nica, iar pe 14 Mircea Hava. Un loc încă i-a fost găsit Mariei Grapini, adică 15, iar pe 16 ar urma să fie Gheorgje Cârciu. Pentru moment, ultimul loc eligibil al liberalilor ar fi ocupat de Gheorghe Falcă, dar nu e exclusă o supriză la BPN, și să apară un nou nume - cel mai probabil Vasile Blaga. Pe de altă parte, de la PSD, ultimul loc eligibil ar urma să fie al lui Titus Corlățean.

👉 Recomandăm
Toate știrile