Show business

Edupedu: Catinca Maria Nistor, numită fără concurs directoare a Institutului Cultural Român din Londra, și-a falsificat CV-ul

08 noiembrie
476
2milion

Deși actrița Catinca Maria Nistor, numită fără concurs de către Parlament în funcția de director al Institutului Cultural Român (ICR) din Londra, a susținut, atât în CV-ul său, cât și în fața legiuitorilor, că este absolventă a London School of Economics (LSE), prestigioasa universitate britanică a transmis că aceasta nu a absolvit și nici nu a urmat cursurile sale, informează Edupedu.ro.

„Nu avem înregistrată nicio persoană cu acest nume care a urmat sau a absolvit LSE” („We have no record of anyone of this name as having attended, or graduated from, LSE”), scrie într-un răspuns transmis publicației citate de către instituția britanică de învățământ superior. Actrița nu a putut fi contactată de Edupedu pentru a oferi un punct de vedere. Catinca Nistor a trecut în CV-ul său public, de pe site-ul de profile profesionale Linkedin, că a urmat studii de licență sau aferente licenței (undergraduate) la LSE, specializarea Management, în anul academic 2009-2010.

Întinerirea feței cu 11 ani! În 2 săptămâni, ridurile s-au netezit vizibil
06 sept.
736
3milion

Totodată, la audierea din comisia de specialitate pentru postul de conducere al ICR Londra, actrița a folosit următoarele cuvinte pentru a se prezenta în fața parlamentarilor români: „Bună ziua tuturor, mă numesc Catinca Maria Nistor, absolventă a Facultății de Drept, absolventă a London School of Economics, absolventă a Universității Naționale de Teatru și Cinematografie, absolventă și a cursului de manager cultural organizat de Ministerul Culturii…”.

Catinca Nistor a fost propunea președintelui ICR, Liviu Jicman, pentru postul de director al ICR Londra. Acesta a fost audiată pe 15 aprilie în Comisia pentru Cultură a Senatului, care a votat numirea ei la conducerea institutului din Londra, cu 13 voturi „pentru”, 4 voturi „împotrivă” și două abțineri.

O femeie de 64 de ani, cu fața unui copil, iată secretul ei
06 sept.
273
1milion

În vârstă de 33 de ani, Catinca Maria Nistor este actriță și prezentatoare la televiziunea Aleph News, patronată de Adrian Sîrbu. Părinții acesteia sunt nașii de cununie ai fostului președinte al Camerei Deputaților Valeriu Zgonea (PSD). Actrița a fost timp de aproximativ un an director interimar al Teatrului Bulandra, în mandatul primarului Gabriela Firea, și a fost dată afară după un protest public al actorilor de la „Bulandra”. Ulterior, a fost trimisă și în judecată de noua conducere interimară pentru că și-ar fi atribuit sume de bani necuvenite. În primă instanță, pe 19 septembrie 2021, Tribunalul București a decis să anuleze contractele încheiate pe drepturi de autor și a obligat-o pe Nistor să returneze teatrului aproape 7.000 de euro. Decizia nu este însă definitivă.

London School of Economics este una dintre cele mai prestigioase universități de profil economic din lume. Potrivit topului QS University Rankings, LSE este pe locul 49 în lume la categoria generală a universităților și pe locul 18 în funcție de profil, iar celebrul său masterat financiar este pe locul 9 în lume.

Am peste 47 de ani! Nimeni nu crede și în zadar! Întinerire instantanee a feței.
06 sept.
363

👉 Recomandăm
Toate știrile