Proiecte speciale

Românii care au credite și nu-și mai pot plăti ratele pot cere ajutor la ANPC

12 septembrie
346
1milion

Persoanele aflate în dificultate financiară pot găsi sprijin la ANPC, prin Direcția de Insolvență a Persoanelor Fizice, anunță instituția într-un comunicat de presă. Astfel, în contextul măririi dobânzilor bancare și interbancare și al creșterii inflației din ultima perioadă, românii care au credite, au acumulat datorii și nu le mai pot face față pot apela la procedura specifică, de insolvență a persoanelor fizice. 

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) vine în sprijinul persoanelor fizice aflate în imposibilitate de plată.

Întinerirea feței cu 11 ani! În 2 săptămâni, ridurile s-au netezit vizibil
06 sept.
931
4milion

Potrivit unui comunicat transmis de instituție, "prin Direcția de Insolvență a Persoanelor Fizice din cadrul ANPC, consumatorii care au accesat credite, au acumulat datorii și nu le mai pot face față pot apela la procedura specifică, de insolvență a persoanelor fizice, prevăzută de Legea nr. 151/2015."

În cadrul întâlnirii periodice a Comisiei de Insolvență la Nivel Central – organism care reunește reprezentanți ai ANPC, ai Ministerelor de Finanțe, al Muncii și Protecției Sociale, al Justiției și Oficiulului Național al Registrului Comerțului -, care s-a desfășurat pe 10 august 2022, cu participarea vicepreședintelui ANPC, Sebastian Hotca, au fost discutate condițiile actuale pe care le prevede Legea nr.151/2015 și posibilitățile amendării acesteia, în viitoarea sesiune parlamentară.  Acest demers este necesar pentru ca legislația în domeniu să fie actualizată, în conformitate cu evoluția economică a momentului, astfel încât un număr cât mai mare de consumatori să poată avea acces la cele trei tipuri de proceduri, mai arată sursa citată. 

O femeie de 64 de ani, cu fața unui copil, iată secretul ei
06 sept.
613
3milion

"Dorim ca accesibilitatea procedurilor de insolvență a persoanelor fizice să fie cât mai la îndemâna consumatorilor, iar pentru aceasta și pentru alte lămuriri îi așteptăm la sediile noastre din toată țara, pentru a le oferi consiliere gratuită și sprijin", a declarat Ruxandra Badea, director al Direcției de Insolvență a Persoanelor Fizice.

Datoriile persoanelor fizice pot fi reeșalonate 

Prin procedura de insolvență a persoanelor fizice este reglementată situația în care datoriile persoanelor fizice pot fi reeșalonate pe o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea de prelungire încă 1 an, transmite ANPC.

Am peste 47 de ani! Nimeni nu crede și în zadar! Întinerire instantanee a feței.
06 sept.
844
4milion

Persoanele fizice care au bunuri sau venituri urmăribile și nu se încadrează pentru procedura pe bază de plan de rambursare pot opta pentru procedura prin lichidare de active.

Persoanele fizice care au peste vârsta standard de pensionare și au pierdut jumătate sau total capacitatea de muncă pot beneficia de ștergerea datoriei, în cazul în care valoarea acesteia este de maximum 10 salarii minime pe economie.

Cum se elimină papiloamele în mod natural (3 zile)
19 aug.
860

👉 Recomandăm
Toate știrile