Cum s-a transformat conflictul din Ucraina într-un război convențional pe care Europa nu l-a anticipat
Cu doar patru luni înainte de invazia rusă în Ucraina, premierul britanic de la acea vreme Boris Johnson anunța sfârșitul bătăliei cu tancuri. La un an distanță, zecile de tancuri distruse care împînzesc câmpurile de lângă Vuhledar (estul Ucrainei) sunt emblematice pentru războiul tradițional cu armament greu și o marcă a întoarcerii conflictului convențional în Europa.
Regimurile autoritare vor să „câștige fără a merge la război”, spunea doi ani mai devreme, în septembrie 2020, șeful de atunci al statului major britanic, Sir Nick Carter.
Războiul din Ucraina a contrazis predicția prematură potrivit căreia epoca războaielor convenționale s-a încheiat, marcând în schimb revenirea conflictului tradițional pe pământ european, se arată într-o analiză The Guardian.
Nu doar Marea Britanie pornea de la asumpția că războaiele convenționale sunt depășite - multe țări au preconizat că viitoarele conflicte vor fi în principal economice sau cibernetice, iar luptele terestre vor fi purtate eventual doar cu mercenari, sau, neasumat, cu ajutorul forțelor rebele proxy, cum a procedat Moscova când a invadat prima dată Ucraina.
Pe scurt, predicția răspândită era că viitoarele războaie vor evita vărsarea de sânge și costurile lor vor fi mult mai mici decât în cazul unora convenționale.
Această concepție a stat la baza concepției strategice a unei Marii Britanii globale, publicată de guvernul Johnson în martie 2021, axată pe trimiterea unui portavion pentru a asigura libertatea de navigație în Marea Chinei de Sud, pentru a veni în sprijinul SUA în regiunea indo-pacifică.
În acea perioadă, tehnologia sofisticată era pe buzele tuturor și exista asumpția tacită că Marea Britanie nu va mai fi implicată vreodată într-un război în Europa, spune Lordul Ricketts, fostul consilier britanic pentru securitate națională. Or, în prezent, țara ar putea fi nevoită să-și adapteze strategia pentru a intra într-un ritm de război în vederea susținerii unui aliat, precizează el.
Un război al artileriei
Un război terestru sângeros și costisitor a izbucnit între timp, iar una dintre cele mai importante lecții ale sale, a indicat Ben Hodges, fostul comandant al armatei americane în Europa, privește „depozitele de muniție”.
Forțele ucrainene au rezistat cu succes încercării trupelor Moscovei de a lua cu asalt Kievul, dar apoi s-au trezit într-un impas, când și-au dat seama că își epuizează rapid obuzele sovietice de 152 mm. În cursul verii, rușii trăgeau de 10 ori mai multe obuze decât forțele ucrainene care astfel s-au văzut obligate să apeleze la ajutorul Regatului Unit și al SUA, care i-a furnizat primele obuziere M777 de 155mm folosite de armatele NATO.
Artileria a prevalat pe câmpul de luptă - rușii au folosit-o ca armă a războiului total prin care au pus la pământ orașe întregi - a fost cazul orașelor Mariupol, Severodonețk și în prezent Bahmut - atunci când nu le-au putut captura altfel.
Totuși, estimările recente sugerează că Ucraina trage aproximativ 5 000 de focuri pe zi - ceea ce ar însemna 1,8 milioane de focuri pe an - prin comparație cu Rusia - între 5 000 și 20 000 de focuri pe zi, în scădere față de vârful din vară (60 000 de focuri]. Viitorul războiului va depinde parțial de cât de mult vor putea susține acest ritm. Ambele părți sunt concentrate pe reaprovizionare - de pildă, au apărut speculații conform cărora Ucraina așteaptă noi livrări pe front - în timp ce Rusia caută să obțină rachete, dar și drone, din Iran și continuă să curteze China pentru a-i furniza arme, o mișcare monitorizată cu îngrijorare de către SUA.
În acest context, Ucraina are nevoie să fie susținută constant astfel încât să aibă suficientă artilerie pentru a se apăra - iar asta pune Occidentul, cu industriile sale de apărare lente, în situația de a intra într-o confruntare proxy împotriva Rusiei.
Nevoile Ucrainei în această privință s-au dovedit neașteptat de mari. Când Valeri Zalujni, comandantul forțelor armate ucrainene a făcut remarca „armata britanică a tras un milion de proiectile în primul război mondial", omologul său britanic Tony Radakin i-a răspuns: „Vom pierde Europa. Nu vom mai avea pe ce ne bizui dacă trageți atâtea proiectile”.
Armele moderne care s-au dovedit esențiale pentru Ucraina
Comandanții ucraineni subliniază că alte arme cheie sunt Himars - și alte rachete de artilerie, care au o rază de acțiune mai mare și sunt mai precise - dar și dronele de recunoaștere care ajută artileriștii să identifice ținte. Hodges a explicat că „precizia poate învinge masa dacă ai suficient timp", generalul dând exemplul modului în care ucrainenii au reușit să recucerească Herson și argumentând că la fel ar putea izola și Crimeea, după ce ar lovi drumurile principale către peninsula ocupată, aerodromul de la Saki și portul Sevastopol.
Dronele de recunoaștere cu aripi fixe - Orlan-10 în cazul Rusiei, respectiv dronele companiilor daneze Sky Watch și Nordic Wings, în cazul Ucrainei - au fost de asemenea utile pentru a reduce elementul surpriză la dispoziția atacatorilor, prin capacitatea lor de a detectata concentrări de forțe în spatele liniilor inamice. Locotenent-colonelul Pavlo Khazan, comandantul unei unități ucrainene de recunoaștere a explicat că dronele sunt „singura modalitate de a obține informații în timp real despre câmpul de luptă", obiectivul forțelor armate fiind să integreze automat activitatea lor cu unitățile de artilerie.
În mod similar, în favoarea apărătorilor a fost prezența minimă a puterii aeriene rusești, contrastând puternic cu modelul preferat de Occident de a purta lupte, cel mai recent în campania de bombardamente împotriva Statului Islamic în Siria și Irak. Deși Ucraina are o flotă aeriană modestă, ea totuși a supraviețuit, mai ales că Rusia a avut o abordare de aversiune față de risc pentru a evita pierderea unui număr semnificativ de aeronave în fața apărării aeriene - în curs de îmbunătățire - a Ucrainei.
Rusia a pierdut doar 6-8% din forțele sale aeriene active de dinainte de război, potrivit grupului de reflecție al Institutului Internațional pentru Studii Strategice (IISS), întrucât acestea operează rareori dincolo de linia frontului Dimpotrivă, a pierdut 40% din tancurile sale de luptă principale, după ce au fost aruncate în luptă fără prea multă prevedere tactică.
„Nu există niciun substitut pentru competență", spune Ben Barry, specialist în război terestru la IISS, cu referire la planul inițial haotic al Rusiei de a cuceri Kievul sau la eforturile de a captura orașe precum Bahmut prin asalturi repetate ale soldaților nou mobilizați. "Forțele rusești par să aibă un standard de pregătire foarte slab în comparație cu cele ucrainene", precum și un moral mai scăzut, continuă Barry, ceea ce a permis forțelor Kievului să le nimicească n locuri precum Vuhledar, în Donbas.
Problema impasului pe câmpul de luptă
Este un alt aspect care i-a ajutat pe apărătorii ucraineni, însă, totodată, a ridicat problema dacă vreuna dintre părți este realmente capabilă să străpungă decisiv apărările, într-un conflict costisitor care seamănă cu primul război mondial plus drone, computere și clipuri pe rețelele de socializare. Sprijinul internațional militar, financiar și umanitar pentru Ucraina a ajuns la un total de 157 de miliarde de euro, potrivit Institutului Kiel din Germania. Mai mult, țări precum Polonia se reînarmează, majorând cheltuielile pentru apărare la 4% din PIB.
Experții militari au ridicat problema dacă așa-numitul „război de manevră” s-a încheiat, având în vedere impasul prelungit - încercările conduse de forțe mecanizate de a pătrunde în spatele liniilor inamice și de a forța haosul, înfrângerea sau retragerea printr-o flancare rapidă - în stilul unui blitzkrieg din al doilea război mondial. Dar spectaculoasa ofensivă ucraineană de la Harkov spune o poveste diferită.
Eliberarea rapidă a orașelor Kupiansk, Izium și Lîman a demonstrat că "elementul- surpriză este încă posibil", potrivit analistului Barry - suscitând speranța că, odată ce vor veni tancurile occidentale, Ucraina îi poate împinge pe ruși și mai mult, în cadrul unui război convențional la care nimeni nu se aștepta să mai aibă loc vreodată în Europa, conchide Dan Sabbagh într-o analiză publicată de The Guardian.
