Politică

Moțiunea împotriva ministrului Muncii, respinsă de Camera Deputaților

14 aprilie
474
2milion

Moțiunea simplă împotriva ministrului Muncii, Marius Budăi, depusă de USR și Forța Dreptei, a fost respinsă de plenul Camerei Deputaților cu 177 de voturi „contra”.

Moțiunea simplă intitulată „Marius Budăi, ministrul salvării pensiilor speciale”, a primit 177 de voturi „contra” din partea deputaților și doar 86 de voturi „pentru”. De asemenea, alți 6 deputați s-au abținut de la vot. 

În urma votului, reprezentantul USR, Cristian Seidler le-a transmis un mesaj parlamentarilor Puterii din plenul Camerei Deputaților. „L-ați salvat pe salvatorul pensiilor speciale și prin asta v-ați construit un scut în fața pensiilor speciale”, a susținut Seidler. 

Bărbați, nu aveți nevoie de Viagra dacă o faceți o dată
19 aug.
611
3milion

Dezbateri aprinse cu aluzii sexuale între Putere și Opoziție

În timpul dezbaterilor pe moțiune, ministrul Marius Budăi a întors armele, țintind atât Opoziția, cât și colegii din PNL. Ministrul a mai susținut că „proiectul de lege privind pensiile de serviciu respectă criteriile din PNRR”. „Vorbiți cu falsă îngrijorare de veniturile părinților și bunicilor noștri, vorbiți de salarii, dar le-ați înnghețat pentru doi ani la rând, cât ați fost la guvernare”, a mai spus ministrul Muncii.   

Șeful USR, Cătălin Drulă, a luat cuvânt pentru a face mai multe observații, atât ministrului și membrilor PSD, cât și liberalilor. „Nu știu dacă domnul Budăi știe, dacă l-aș suna la două noaptea și ar răspunde, dacă știe cât este pensia medie contributivă în România, puțin sub 1800 de lei, de zece ori mai mică decât pensia lui Nicolae Ciucă, asta apără PSD”, a susținut Cătălin Drulă în plenul Camerei Deputaților. 

Și deputata Cristina Prună a avut o intervenție, dorind doar să facă o observație vicepreședintelui Camerei care conducea ședința plenului pentru a rămâne imparțial, acuzând faptul că membrilor Opoziție li se taie microfonul. 

Un alt deputat al AUR i-a adresat o întrebare ministrului. „Domnule ministru, suntem numai între noi aici, colegi, vă rog să ne spuneți pe ce colegă ați sunat-o la două noaptea să pregătiți pensiile speciale”, a întrebat Ciprian Titi Stoica de la tribuna Camerei Parlamentului. 

Am slăbit 28 kg în 4 săptămâni! Consumați înainte de somn un
19 aug.
879
4milion

Pe finalul ședinței, vicepreședintele Camere Deputaților, care conducea ședința de plen, parlamentarul PSD Daniel Suciu, a făcut o aluzie nefericită. „Pentru echilibrare, chiar dacă doamna Țoiu mai are un minut, o să compensăm cu minutul de la minorități, știu că femeile se bucură de orice minut în plus”, a spus Suciu.   

Tensiuni în interiorul Coaliției

Moțiunea împotriva lui Budăi a dus și la reproșuri între formațiunile Puterii pe tema reformei pensiilor speciale.

În timpul dezbaterilor, fostul ministru Raluca Turcan a subliniat că „cei care gestionează acest proces au șansa să intre în istorie ca reformatori. Însă, dacă eșuează pot fi numiți drept politicieni care au ratat cea mai bună fereastră de oportunitate pentru modernizarea unor sisteme publice în România”, arătând totodată că, din punctul de vedere al liberalilor, un proiect care să rezolve problema socială generată de pensiile speciale trebuie să răspundă la mi multe cerințe, printre care agrearea cu categoriile profesionale vizate, crearea unui sistem de bonificații pentru rămânerea în activitate în ceea ce privește sistemul de apărare.   

Întinerirea feței cu 11 ani! În 2 săptămâni, ridurile s-au netezit vizibil
06 sept.
870

👉 Recomandăm
Toate știrile