Cele mai dezastruoase momente de la încoronările monarhilor britanici de-a lungul timpului
Incendieri. Episcopi stângaci. O soție părăsită care bate la ușa abației. Acestea pot părea scene dintr-o telenovelă: în realitate, sunt întâmplări reale de la încoronările britanice de-a lungul a aproape 1000 de ani de tradiție relatează CNN.
Încoronările la abația Westminster au o istorie de aproape o mie de ani. De atunci au devenit o mașinărie reglată fin. Fastul și solemnitatea care au marcat mereu aceste ceremonii nu au fost însă o pavăză pentru momente dezastruoase sau cel puțin a unor gafe monumentale.
George Gross, cercetător invitat la King's College din Londra și cofondator al British Coronations Project, a explicat pentru CNN că încoronarea lui William Cuceritorul în ziua de Crăciun a anului 1066 „a dat tonul” pentru încoronările viitoare. Gross spune că William a îmbinat tradițiile saxone ale națiunii pe care o cucerise cu tradițiile normande ale patriei sale, pe care le-a integrat în cultura engleză.
Totuși, în timp ce domnia sa a fost un succes, încoronarea în sine a fost un dezastru. Tot la Westminster Abbey fusese încoronat și inamicul său Harold Godwinson, ucis în Bătălia de la Hastings, cu doar câteva luni înainte.
William Cuceritorul
Atmosfera atât în interiorul, cât și în afara abației era tensionată, deoarece ceremonia avea loc la atât de puțin timp după ce William își câștigase porecla de cuceritor. Când participau ceremonie au început să strige „Dumnezeu să-l salveze pe rege”, soldații normanzi francofoni care așteptau afară au crezut că este în curs o tentativă de asasinat, astfel că au început să dea foc caselor din jurul Westminster Abbey.
Din cauza incendiilor biserica s-a umplut de fum, supușii au intrat în panică și au izbucnit revolte. William și clerul care a oficiat slujba au reușit totuși să finalizeze slujba în pofida haosului.
George al IV-lea
La încoronarea lui George al IV-lea, care a fost o extravaganță, în 1821, scenele au fost realmente dramatice. Evenimentul fusese amânat aproape un an după ce soția sa înstrăinată, Caroline de Brunswick, s-a întors din Europa pentru a-și revendica dreptul de regină consoartă. Regele decisese să o excludă de la ceremonie. Potrivit lui Gross, motivul acestei umilințe regală era simplu: „Nu voia să aibă nicio legătură cu ea”.
În 1795, Parlamentul îl obligase pe George să se căsătorească cu verișoara sa germană, Caroline de Brunswick, în schimbul ștergerii datoriilor sale uriașe. El era deja căsătorit cu o altă femeie, Maria Fitzherbert, dar acea uniune a fost considerată nelegitimă, deoarece se petrecuse fără consimțământul tatălui său.
Se spune că George ar fi ajuns beat la nuntă, iar cuplul ar fi petrecut doar două nopți împreună, timp în care au conceput un moștenitor, pe prințesa Charlotte. Cei doi soți se disprețuiau, iar George a refuzat să locuiască împreună cu ea. Înainte de încoronare, George a încercat să obțină divorțul în Parlament, care a deschis un proces pentru un presupus adulter, în timpul căruia lui Caroline nu i s-a permis să se apere. Totuși, parțial datorită popularității lui Caroline, demersul lui George a fost respins.
În ziua încoronării sale, George al IV-lea i-a refuzat lui Caroline dreptul să ia parte la ceremonie, ordonând gardienilor să nu-i dea dea voie înăuntru.
A bătut la fiecare ușă cerând să fie lăsată să intre, dar în cele din urmă s-a recunoscut învinsă și a plecat. Doar trei săptămâni mai târziu a murit.
Gross a explicat că populația ajunsese să simpatizeze cu situația lui Caroline, și doar faptul că moartea ei a survenit la scurt timp după încoronare e posibil să fi atenuat impactul pe care această respingere publică l-a avut asupra domniei lui George.
Domnia de 63 de ani a reginei Victoria a contribuit la consolidarea poziției Marii Britanii ca putere dominantă pe scena mondială. Ea a clădit alianțe căsătorindu-și copii cu membri ai monarhiei din întreaga Europă, a supravegheat o expansiune masivă a Imperiului Britanic și a fost proclamată împărăteasă a Indiei. Domnia ei a lăsat o moștenire care a contribuit la definirea locului Marii Britanii în lume, dar nici încoronarea ei nu a fost lipsită de incidente.
În 1837, când a devenit regină, avea doar 18 ani. Se estimează că la încoronare, anul următor, 400.000 de persoane s-au adunat pe traseul procesiunii de la Palatul Buckingham la Westminster Abbey, ceea ce a avut darul să o impresioneze foarte mult pe tânăra suverană.
Succesorul lui George al IV-lea, William al IV-lea, a trebuit să fie convins să organizeze o ceremonie, în 1831, și a cheltuit atât de puțin pentru eveniment încât a devenit cunoscut drept „încoronarea cu un penny”.
Acesta a stabilit o mare parte din formatul s-a păstrat de atunci cu o procesiune în trăsura până la Abbey.
Victoria
Festivitățile de încoronare ale reginei Victoria din 1838 au fost mult mai grandioase, cu trei baluri, două recepții la curte și un concert de stat, precum și o procesiune publică până la Abbey.
Dar slujba de încoronare a fost insuficient repetată, a durat cinci ore, iar mulți dintre membrii clerului implicați nu aveau nicio idee despre ceea ce trebuiau să facă.
Victoria a trecut prin momente de real supliciu după ce Arhiepiscopul de Canterbury i-a pus inelul de încoronare pe al patrulea deget în loc de al cincilea pentru care era destinat.
La un moment dat, un episcop i-a spus reginei că slujba s-a încheiat, ca apoi să fie chemată înapoi de la Capela St Edward, unde se retrăsese, pentru a continua ceremonia. Episcopul de Bath și Wells omisese secțiunea din slujbă prin care Victoria devenea oficial regină. Apoi, în timp ce Lorzii îi erau prezentați, un cleric în vârstă, Lordul Rolle, s-a împiedicat în mantia sa și s-a rostogolit pe treptele din fața tronului.
Regina a scris ulterior despre incidente, mărturisind că s-a chinuit mult să scoată inelul „ceea ce am reușit în cele din urmă, dar nu fără foarte fără mari dureri”. Arhiepiscopul era extrem de „confuz și nedumerit, și nu avea habar de nimic”, a mai povestit ea.
Edward
Nici încoronarea fiului Victoriei, Edward, în 1902, nu a fost o afacere prea lină, după ce
planurile sale de încoronare au fost date peste cap.
Ceremonia era programată pentru luna iunie și fuseseră invitați oaspeți din întreaga lume.
Regele a făcut însă peritonită, o complicație a apendicitei, și a trebuit să fie operat de urgență.
Extrem de reticent să-și amâne încoronarea, a cedat până la urmă și a fost stabilită o nouă dată nouă dată, 9 august.
Însă, în timpul slujbei, Arhiepiscopul de Canterbury, în vârstă de 80 de ani și aproape orb, care avea rugăciunile tipărite cu litere mari pe un carton, a citit greșit unele cuvinte și, în momentul încoronării - după ce aproape a scăpat coroana - a așezat-o pe capul regelui în sens invers.
Îngenunchind pentru a-i aduce omagiu regelui, nu s-a mai putut ridica și a avut nevoie de ajutorul celorlați episcopi.
Semne rele
Înainte de difuzarea pe scară largă a încoronărilor și a jubileelor, se mai făceau gafe, doar că publicul nu avea ocazia să afle despre ele, pentru că aceste ceremonii nu erau accesibile maselor. Gross spune că televiziunea „a schimbat complet lucrurile”.
Partea pozitivă este că gafele nu prevestesc neapărat nenorociri pentru viitorii monarhi. De pildă, puține lucruri au mers bine în timpul încoronării reginei Victoria, și totuși în Marea Britanie este amintită ca fiind unul dintre cei mai de succes monarhi ai săi. Într-un sondaj realizat în 2002 de BBC, a ocupat locul 18 în topul celor mai mari britanici din toate timpurile, al treilea monarh din clasament.
Gross spune că gafele de la încoronare capătă cu adevărat semnificație doar atunci când domnia lor începe să meargă prost. Încoronarea lui Iacob al II-lea în 1685 a fost presărată de incidente, cum ar fi coroana prea largă, care nu stătea pe cap și stindardul regal din Turnul Londrei sfâșiat de vânt în timp ce avea loc slujba. În ciuda acestui fapt, spune Gross, încoronarea a fost considerată la acea vreme ca fiind un succes. Abia mai târziu, în timpul domniei sale, când regele a început să se confrunte cu rebeliuni, ghinioanele de la încoronare au ajuns să fie privite drept semne rele.
Deși aceste ceremonii nu sunt fără cusur, evenimentele regale moderne sunt de regulă afaceri bine puse la punct. Expertul regal citat mai sus spune că și evenimentele mai timpurii aveau parte de repetiții, dar, în același timp „toată lumea presupunea, în mare măsură pentru că încoronările erau mult mai frecvente, că oamenii chiar știau ce fac”. Ceea ce a transformat însă cu totul pregătirile a fost apariția televiziunii.
